Dupa 50 de ani in care palaria, bastonul, ochelarii si barba
fusesera considerate un pericol national si deci inlocuite de basca proletara,
la inceputul anilor ’90, nimic nu se schimbase. Bucurestenii povestesc cu
groaza despre acele zile din iunie in care singurul criteriu pentru care erai
selectat ca sa fii stalcit in bataie de minerii chemati la plantat de panselute
era look-ul: aratai a intelectual? Rangi peste spinare si picioare in gura.
Aveai barba si ochelari? Coaste rupte si capete sparte. A fi intelectual,
educat, devenise un stigmat. Lectura a mai mult de un ziar intr-o viata iti
aducea zile multe de spitalizare.
In 20 de ani, nimic nu s-a schimbat. Traim astazi o noua
mineriada. Mult mai subtila, fara vanatai si contuzii, insa desfasurata pe o perioada
mult mai mare, cu efecte devastatoare asupra unei natii intregi. Astazi ti-e
jena sa recunosti ca ai terminat o scoala cu nota 10. Nota 10 nu mai reprezinta
un tel. Pentru ca nota 10 nu face
audienta. E suficient sa privim un buletin de stiri la oricare televiziune. Vom
afla fie ca niste elevi au facut sex in toaleta scolii, fie ca s-au batut, fie
ca s-au omorat. Minerii zilei de astazi sunt absolventii ultimilor ani, o
generatie lipsita de repere, imbaiata in superficial, sex prematur, non-valori,
bani castigati prea repede si degeaba, o generatie care nu mai stie ce-i aia
cratima, dar are "aifon" si "aiped" inainte sa poata scrie
"Ana are mere".
O Generatie care se comporta de parca simpla venire pe lume ii
ofera dreptul de a cere tot si de a primi, fara tagada, tot. Si Generatia primeste. Inca din frageda
pruncie, parintii, la randul lor fosti copii privati de jucarii si de
afectiunea parinteasca (pe vremea lor, bataia era rupta din Rai), acum gasesc
potrivit sa repare greselile parintilor prin supra-investirea copiilor lor:
fara limite, fara restrictii, totul pe tava. Copiii astia cer mia de euro drept
salariu, de la primul job. Inca nu-l primesc, dar sunt angajati pe destui bani pentru ca, desi nu stiu nimic despre nimic, lipsa reperelor morale ii face dispusi
la tot felul de mizerii, pretuite in societatea romaneasca de azi, la fel de
golita de repere morale: spre exemplu, isi toarna fara sovaiala colegii sau
accepta sa sicaneze pe cine trebuie indepartat dintr-o structura etc. E Generatia
tupeului brut.
Rand pe rand, oamenii din "vechea" generatie,
ajunsi acum in jurul varstei de 30-40 de ani, sunt incet incet indepartati,
intr-o forma sau alta. Dupa urmatorul
model:
Problema:
Fie o structura - firmulita romaneasca / companie
multinationala / butic din colt. Pe de o parte, avem oamenii vechi care isi
stiu valoarea, deci castiga ceva mai multi bani;
pentru ca-si cunosc aceasta valoare, nu sunt dispusi la multe exercitii
de autoritate din partea unora sub nivelul lor. Deci vor macani. Vor avea
"opinii". Multe.
De cealalta parte avem oamenii noi. Tupeistii. Care castiga
putin, au invatat sa se faca simpatici, nu stiu sa genereze continut de
calitate, dar tac cand trebuie si zambesc cand si cui trebuie. Speculanti de ocazie si barfitori prin vocatie.
Cine va fi primul concediat daca firma se
"restructureaza"?
Un raspuns ar fi redundant.
Edificator pentru mine este exemplul unei fetiscane
junioare, luata acum cativa ani intr-un internship de copywriting chiar de
agentia de publicitate in care lucram. Intamplarea face ca ne-a fost data in
grija mie si unei colege copywriter. Dupa o luna de "mentorat", imi
venea s-o arunc pe geam. Ne explica, desi avea doar 19 ani, ca ea nu voia sa
lucreze texte banale, de brosura sau de pliante, pentru ca studia la ASE, deci
nu "le avea cu scrisul" (dar isi dorea sa fie copywriter) si oricum ea planuia ca acest
internship s-o propulseze spre Saatchi and Saatchi New York! Isi flutura
pletele si plescaia buzele a sila in fiecare brainstorming in care o luam cu
noi se baga printre noi, dezaproband orice idee se punea in discutie. Ea stia
mai bine. In blogul ei celebrisim se strecurau adesea erori gramaticale si povesti
despre cumparatul unei supe de la coltul blocului (mai trebuie sa spun ca
blogul ei avea mii de cititori atunci?) sau despre alte subiecte la fel de "interesante". Dar ea stia sa se faca simpatica si sa se hlizeasca cu cine trebuie. Eu am plecat, ea nu.
Deunazi, o prietena inca ramasa pe meterezele publicitatii,
spre propria-i disperare, imi povestea despre feedback-uri trimise de tot felul
de fatze de 20 de ani, care inrosesc texte scrise cu simt de raspundere, doar de
amorul artei. Sub pretextul "cunosc clientul, stiu ce vrea", aceste
copile angajate ieri, azi se protapesc in fata unor oameni cu ani de experienta
in spate si premii castigate si-i "corecteaza", precum profesorii,
desi inca nu s-au hotarat cu cati "i" se scriu "nostri".
Tot mai multi profesionisti abandoneaza disperati munca in
companii. Aidoma studentilor care fugeau din calea minerilor cu bate, vechii
profesionisti incearca sa-si construiasca propriile afaceri, nemaipastrand
nicio legatura cu vechea lor viata; pleaca din tara cat mai departe -
Thailanda, Brazilia - sau se retrag la tara, unde prefera sa curete gainat bio
decat sa mai faca strategie intr-o firma de... spre exemplu, consultanta,
lasand insa in urma o generatie hulpava, greu de strunit. Dar poate ca nici
n-ar trebui strunita. Poate totusi tara asta merita sa faca implozie. Sa se
farame sub propria-i greutate. Pentru ca tupeul si prostia sunt doua lucruri
care atarna foarte greu. Ce-i drept, pentru noi, ceilalti.
