De ceva
vreme incoace, constat ca mocneste pe Facebook o nemultumire generala, cu iz de
revolta, mai mult sau mai putin verbalizata. Contrar aparentelor, acest post nu
e decat tangential despre Facebook. E vorba de … un principiu.
Revenind.
Daca ar avea un chip, nemultumirea asta ce transpare prin statusuri mai mult
sau mai putin explicite, ar fi mai mereu cu ochii dati peste cap. A
superioritate, desigur. Care mai de care mai savant, ofteaza din ce in ce mai
zgomotos ori de cate ori vede copii sau pisici prelingandu-se in newsfeed. “E
inundat Facebook-ul de pisici si copii!” / “M-am saturat, dom’le de copii si de
animale!” etc., suna, in cuvinte, oprobriul celor insetati de informatie sau de… inspiratie.
Le
reamintesc , pe cat pot de bland, ca, la inceput (ca sa zic asa), a fost… profilul personal. Adicatelea,
un locsor in care vorbesti tu despre tine, despre ce-ti place tie, despre ce
vrea muschiuletul din dotare. Ca de-aia ii zice “profil personal”. Teoretic, la
inceputuri, numarul de “friends” aducea destul de bine cu numarul real de
prieteni. Astia din viata adevarata, incluzand si cunostintele, amicii,
colegii de birou. Cam aia erau. Anii au trecut si, odata cu ei, ai inceput
sa strangi si alti oameni in lista. De unde poate c-ai pornit cu regula: “bag
doar friends of friends”, ai ajuns acum sa citesti in news feed despre oameni
pe care nu-i cunosti defel! Ba, culmea, nici nu-ti mai vezi prietenii
adevarati, de-atata aglomeratie! Recunoaste… ai lucrat la brandul personal si
ai devenit ATAT de popular (bravo tie!), incat te afli intr-o situatie stranie:
deodata ai acces la multa informatie, pe care n-o mai poti strecura prin sita.
Pentru ca, vezi tu, pe Facebook, cand dai “Add”, vezi totul despre celalalt.
Facebook nu-i Twitter, desi, culmea, ai aceste asteptari de la el. Numai ca,
vezi tu, pe Facebook oamenii sunt “friends”, in vreme ce pe Twitter, oamenii
sunt “urmaritori”.
Vizualizand
asadar mai mult necunoscuti decat prieteni, sunt destule sanse ca oamenii respectivi
sa nu aiba aceleasi preferinte ca si tine. Si, in vreme ce tu shareuiesti articole
docte din reviste care “dau bine”, citate din Cioran si linkuri catre blogul tau contorizat in Trafic, oamenii “tai”,
prieteni carora TU le-ai dat “Add” pe vremuri, cand voiai sa ai “network”, pun
poze cu copiii din dotare. Pe care i-au facut intre timp, cata vreme tu ai
crescut “social”. Naspa! Unde mai pui ca, pe langa astia, mai sunt si ailalti
dobitoci, care iubesc animalele! Niste tampiti care uda scaunul corporatist cand
vad (inca) un catel cu ochii mari, pierdut printre tramvaie. Ca sa nu mai vorbim de imeeensa categorie a
muierilor care au descoperit sucitorul, telul si margarina, care pun poze cu (ce
oroare!) placintele coapte dupa orele de serviciu.
Si tu trantesti
si bufnesti ca Facebook-ul s-a umplut de prosti! Stii… circula lunile trecute o
poza pe Facebook, care le spunea celor din trafic sa nu se mai planga de trafic,
pentru ca…. ei sunt… Trafic!
Daca nu-ti
place news feedul pe care-l ai zilnic in fata ochilor, incepe sa stergi din
prieteni. Unsubscribe. Sau, mai curajos, unfriend direct. Ce mai stai? Esti la
un clic distanta de libertate! Dar vai! Asta ar insemna ca ramai fara publicul care
te-a consacrat. Nu-i nimic! Tu, valoros cum esti, cu siguranta poti sa-ti
creezi o pagina si astfel oamenii sa se “mufeze” la tine, in cautare de
inspiratie. Sa nu mai fie o strada cu doua sensuri, ci una cu sens unic. De ce
nu? Sau poate…. Ti-e frica? Te temi ca ai insuma vreo 10 like-uri? Bun. Totusi e mai
bine cu 1000 de prieteni, decat cu 10 fani.
Dupa mine, profilul
personal de Facebook n-ar trebui judecat, n-ar trebui comentat, n-ar trebui
disecat. Pentru ca profilul personal, asa cum il inteleg eu, e despre viata
personala. Si, in cazul a 90% dintre oameni, viata asta personala se mananca zi
de zi cu: soti, sotii, iubiti, prieteni, vacante, copiii din dotare, animalele
gasite-n parc, animalele din dotare, anunturi fel de fel, placintele coapte,
cartile citite si coatele julite cazand de pe bicla in parc. Insa daca tu, cel
care te plangi de toate astea, nu ai nimic din cele de mai sus, nu e problema
noastra. Este numai si numai a ta.