Daca vrei
sa triezi oamenii din jurul tau, vorbeste-le despre Dumnezeu.
Si
uite-asa, cu o simpla fraza, triajul cititorilor deja a inceput.
N-am sa
vorbesc despre religie si nici despre preotime, intrucat cred si simt ca
Dumnezeu e deasupra acestor lucruri si n-are nimic de-a face cu oranduielile
noastre lumesti. Am sa vorbesc insa despre starea de bine, despre impacare,
despre energie pozitiva si despre PR-ul prost pe care il are divinul, cu riscul
de a mi se lipi etichete care mai de care mai neadevarate.
[inca vreo
cativa cititori au mai trecut prin ochiurile sitei]
In ziua de
azi, e foarte dificil sa ai o discutie despre spiritualitate, lipsita de patima
sau lipsita de prejudecati. Si nu ma refer aici la oameni care cred neaparat in
Dumnezeu sau nu. Trebuie sa spun ca am purtat discutii fabuloase deopotriva cu
atei si credinciosi, fara sa ne scoatem ochii, la fel cum n-am putut dialoga
deloc atunci cand patima unui credincios ori cea a unui ateu a stat in calea
comunicarii. Ce concept - ateu habotnic!
Am ajuns
intr-un punct, atat de nefericit din perspectiva mea, incat simpla postare a
unui status care vorbeste despre iubire, despre implinire, despre BINE,
primeste comentarii rautacioase, ironii voit destepte sau, cel mult, ochi dati
peste cap si murmurat in barbie: ia uite-l si pe asta, o arde interesant! De ce
suntem atat de deranjati cand cineva simte altfel decat noi?! Cu ce te
afecteaza daca prietenul tau de pe Facebook (probabil un necunoscut, de altfel)
ii multumeste Soarelui c-a rasarit si azi? Iti strica in vreun fel feng shui-ul
peretelui o astfel de postare?
Ne-am
indepartat atat de mult de esenta si din pacate ajungem s-o re-vedem atunci
cand ne e greu. Cand ne inunda grijile, cand dau peste noi ghinioanele, sau
cand avem parte de drame. Iar atunci ne punem mainile in sold si ne rastim cu furie
inspre Cer, amintindu-ne ca exista un Dumnezeu, care merita sa fie certat pentru
napasta! Iar apoi, dupa ce “dracii” (no pun intended) ne-au trecut, revenim in
genunchi si cerem ajutor. Pe care-l primim. Dar nu ne oprim nici macar o clipa
sa multumim. Credem ca oricum ni s-a cuvenit, dupa cate-am patimit! Si apoi iar
o luam de la capat, batandu-ne joc de “sectantii”
care vorbesc despre Dumenzeu.
Si fereasca
sfantul sa iesi putin din zona cu care-ai crescut. Hai, Doamne Doamne mai
treaca mearga. Dar fereasca sfantul sa incepi sa citesti si sa vorbesti despre energie, despre meditatie, despre
ingeri, despre karma, despre vibratie, despre capacitati paranormale, precum
clarviziunea sau vindecarea prin gand! Sunt doua variante: fie cei din jur se
vor prapadi de ras, fie te vor privi circumspect si-ti vor aplica eticheta de
..nebun! Schizofrenic! Dement! In cel mai bun caz, se vor gandi… are prea mult
timp liber.
Si uite
asa, incet incet, din toata multimea aia care te inconjura, unii vor face,
precaut, un pas in spate. Sa nu se ia. Altii vor vocifera si vor incerca sa te
readuca pe drumul cel “bun”: hai frate la o bere si lasa prostiile! Altii vor
fugi mancand pamantul si-i vor alerta si pe ceilalti: “fugiiiiti, ca X a luat-o
razna!”. Vor ramane cativa in jurul tau.
Care poate nu rezoneaza la ceea ce spui tu, dar te stiu de suficienta vreme cat
sa nu te creada nebun de legat. Si culmea, din toata multimea aia, vei constata
ca vor face un pas in fata niste oameni la care nu te-ai fi asteptat niciodata
sa rimeze cu astfel de lucruri.
Suntem datori
sa simtim si sa gandim lucrurile care ne fac fericiti. Si nu ma refer doar la chestiunile
ce tin de spiritualitate. Testul e simplu. Intreaba-te: gandurile si adevarurile
tale te fac sa te simti impacat si fericit? Daca da, e perfect. Un om fericit
conteaza in bine pentru cei din jur. Insa unul nefericit… ar face bine sa se
mai gandeasca.