Pe taramul lipsit de responsabilitati toate merg struna. Slujbasii se trezesc dimineata, se duc la muncile lor lipsite de responsabilitati si apoi se intorc acasa, la vietile lor de familie lipsite de responsabilitati, se duc la petreceri lipsite de responsabilitati si-si destrama prieteniile lipsite de responsabilitati mereu din cauza acelorasi subiecte: politica lipsita de responsabilitati sau fotbalul lipsit, asijderea, de responsabilitati. Dar, una peste alta, pe acest taram, vietile curg oarecum previzibil: nimic ucigator de rau nu se intampla. Iar cand cineva este amenintat de cea mai fina adiere de responsabilitate, intra in functiune un mecanism de auto-aparare care rareori da gres. De mici copii, oamenii au invatat un exercitiu teribil de important: ridicatul din umeri. Ba chiar unii dintre ei, cu adevarat talentati, care au inteles la timp cum sta treaba pe lumea asta, au creat variatiuni pe seama ridicatului din umeri, alcatuind compozitii dificile impreuna cu alte gesturi, precum: aratatul cu degetul in oricare alta directe decat a lor. Cu varsta, ridicatul din umeri a fost imbogatit cu un discurs atent construit: "Ce sefu? Cum sefu? Eu? Niciodata! Pe ce-am mai sfant ca...da' nici prin cap nu mi-ar trece sa... Si chiar daca e cum spuneti, n-a fost cu rea intentie, ce Dumnezeu, oameni suntem!" Decenii si secole la rand, arta ridicatului din umeri a fost slefuita de diversi invatati, pana in zilele noastre, cand asistam la un rafinament care cu greu mai poate fi intrecut. Asadar, astazi, cel mai lipsiti de responsabilitati sunt, in marea majoritate, sefi. De orice. Deciziile sunt luate, e drept, greu. Totul e scaldat intr-o baie suculenta de cuvinte...multe nimicuri, dar nu-i nimic, totul se rezolva. Iese bine? Stiam eu. Iese prost? Eu ce v-am spus? Data viitoare sa fiti mai atenti.