24 decembrie. Pe strada din fața blocului, niște șoferi s-au luat la ceartă. Unul se dă jos din mașină și se îndreaptă amenințător către altul. Din fericire, cel de-al doilea șofer nu are chef de bătaie. Ridică geamul și tace înțelept, după ce-l înjurase de toți cristoșii pe primul. Normal, e Crăciun. Șoferul coleric mai rage vreo două de dulce la geamul celuilalt, după care se întoarce la mașină și mai că accidentează încă unul când demarează în trombă. E stress mult de sărbători. Așa e la noi.
Presiunea răciturii perfecte și a numărului perfect de sticle pe masa de Crăciun se simte în toți și-n toate. Suntem nervoși, iritați, ne dăm ochii peste cap când vedem poze cu bebeluși decorați cu beteală pe Facebook, ne angoasează pisicile și cățeii îmbrăcați precum renii lui Moș Crăciun, pufnim și trântim replici disprețuitoare despre spiritul comercial al Crăciunului, visăm la sărbători curate ca lacrima, dar ne îmbujorăm feciorelnic la primul ambalaj desfăcut sau la primul logo întrezărit dintr-o pungă de cadouri.
Bitch, please!, zice o vorbă din bătrâni.
Hai să respirăm.
E Crăciun, e cu cadouri, e cu colinde, e cu familie, e cu prieteni! Iar dacă dincolo de daruri și felicitări nu uităm să privim pe bune la cei care ne-au fost alături anul ăsta și să le mulțumim pentru tot ce-au făcut pentru noi, atunci înseamnă și că miezul sărbătorii creștine a fost atins. Fie că ești sau nu creștin.
Am foarte multe pentru care sunt recunoscătoare anul ăsta și-o listă luuuungă, cât lista lui Moș Crăciun, cu oameni fără de care poate n-aș fi răzbit la fel de bine prin acest an greu, întortocheat, plin de îndoieli, dar și de bucurii imposibil de imaginat înainte.
Așa încât, vă mulțumesc. Plenar, din toată in inima. Să vi se întoarcă înmiit! Crăciun fericit!
