Am avut o groază de spaime înainte să devin
mamă. Iar multe dintre ele proveneau din clivajul total dintre ideea de mamă și
cea de femeie, două noțiuni complet antitetice în reprezentările mele. Am observat de-a lungul timpului cum, odată
cu apariția micului boț de fericire, femeile tind să se abandoneze pe sine,
dedicându-se întru totul copilului, pentru care sunt dispuse să renunțe complet
la feminitate, la senzualitate, la aspect, la tot ceea ce însemna ”femeia de dinainte”.
Lumile nu păreau a fi ușor de conciliat. Mai mult decât atât, ”mama” venea cu
un potențial distrugător până la anihilare, îndreptat împotriva femeii care,
prin alegerile ei, a dat naștere la însăși mama cea mutilantă.
De cum se iese din maternitate, pletele
femeilor sunt nimicite de foarfecele stiliștilor grăbiți să-i dea femeii o
freză practică. Tocurile sunt ascunse în fundul dulapului, garderoba colorată
se schimbă cu una ternă, cât mai ”suferitoare”,
fardurile sunt uitate în poșetele înlocuite de genți pentru scutece, iar trupurile
zvelte, domnișorești, metamorfozate în mame rotunjite sunt ascunse în haine
lălâi, în tricouri bărbătești și pijamale unisex.
Nu-i de mirare că ne apucă depresia. Paradoxal, exact ceea ce ne transformă
fundamental și chiar totalitar în femei, maternitatea, privilegiul exclusiv al
condiției de femeie, este și ceea ce ne poate șterge, temporar, feminitatea și,
totodată, ne transformă, la fel de temporar, în androgine.
Mi-a fost atât de frică de această hidoasă
transformare, încât în bagajul de spital am împachetat, pe lângă epidurală,
dezinfectant și alte lucruri intim trebuincioase, un mic port-fard cu un
dermatograf, un lipgloss si un fard de obraz. Îmi imaginam că voi fi palidă. Ștearsă. Anihilată. Mai știam
și că cine mă va vedea machiată în acele zile, va crede că sunt cel puțin
penibilă. Dar nu conta. În mica mea trusă de farduri contorsionasem femeia care
fusesem înainte, la care nu voiam să renunț și pe care o iubisem nespus. Nu
știam dacă femeia cea nouă avea să-mi mai placă. Mă pregăteam pentru o viață
fără duș, fără pieptene, fără intimitate. Cât despre stil, nici nu mai putea fi
vorba. O mamă bună are întâi grijă de copil și apoi de ea.
Sau… se poate și altfel? Se poate și fără
abandon de sine? E oare posibil să ieși la plimbare și cu bebe, și cu părul
spălat? Plusez: imaginează-ți că într-o zi te duci la mall și, în loc să-i cumperi
Lui, Copilului, ceva, îți cumperi ție! Ție și numai ție!
Ai grijă. Miza e mare. S-ar putea să fii
judecată. S-ar putea să ajungi să crezi că ești o mamă neconformă. Cu ce? Cu
standardul acestui sat virtual, în care viețuim, sat care arareori te ajută pe
bune, fiind ocupat să-ți disece alegerile și să-ți spună din vârful buzelor că:
tz tz tz…. Da, țâțâiala asta, deși lipsită de consistență, are capacitatea de a te
face să te pui pe tine la îndoială. E ok ce faci? Nu cumva ești PREA relaxată?
Îți iubești destul copilul? Îi acorzi suficientă atenție?
Sigur, lucrurile se schimbă când ești o mamă
singură sau care nu are ajutor de niciun fel. Dar aceste cazuri sunt extrem de rare.
Altminteri da, probabil nu vei mai avea timp de mers de 3 ori pe săptămână la
sală și de 2 ori la masaj și da, probabil că mersul la coafor va fi pe repede
înainte și DA! va trebui să devii extrem de bine organizată și de eficientă în
toate, nu numai în planificarea acestor mici momente dedicate ție, dar toate se
rezolvă cu puțină bunăvoință și un minim ajutor din partea partenerului de
viață. Cât timp tatăl petrece timp cu copilul/se joacă pe tabletă și din când
în când mai aruncă un ochi la copil , tu te poți spăla pe cap, îți poți face o minimă
cosmetică, manichiură etc. Iar asta nu înseamnă că ești o mamă rea.
Pe 7 decembrie am fost invitată de site-ul
Urbankid.ro la Stylish Mom, un eveniment dedicat mamelor. Mai bine zis, dedicat
femeii dinăuntrul mamei, dornice de eleganță, cochetărie, de a fi (din nou) în centrul
atenției. Un eveniment de reîmprietenire cu oglinda. Un eveniment de regăsire, dedicat
celor care poate, printre scutece, bavețici și cântece de leagăn, s-au pierdut
pe sine.
Un eveniment la care vă invit cu dragă inimă, la care nu știu încă în ce fel
și cum voi contribui și nici măcar nu știu dacă sunt ”stylish enough” pentru el, dar știu cu toată ființa mea că orice copil va fi fericit
dacă mama lui este fericită.
Copiii noștri au nevoie de noi întregi. Nu
au venit pe lume cu misiunea de a ne măcelări, ci de a ne întregi. Să le
respectăm bunele intenții și, respectându-i pe ei, să (re)învățăm respectul
pentru propria noastră persoană.
