Se spune despre noi ca suntem leneși. Sau că suntem hoți. Ca nație. Că ne mutilăm valorile și că-i alegem pe ăi mai proști dintre noi, ca s-avem de cine râde. S-ar mai spune că nu suntem într-atât de ospitalieri precum ne-am crede, ba chiar că în spatele ușii deschise străinului în miez de noapte ar sta o așteptare de favoare întoarsă cândva, în viitor. Avem multe păcate, ca nație. Or mai avea și alții, dar n-am întâlnit până acum pe cineva mai autosuficient decât românul.
Sindromul ”Las-o bă, că merge și-așa” se vede în tot. De la cele mai înalte poziții în stat, până la doreii tăietori de cabluri electrice, trecând prin respectabilii lucrători în companii, până la vecina proțăpită-n ușă sau un neam îndepartat care nu înțelege dom'le de ce nu se angajează fi-su, că ce... are Bacu, n-ajunge?!....
Uitați-vă de jur împrejur. Dorința de creștere, de instruire, de dezvoltare personală este ironizată la fiecare pas. Se taie în carne vie pentru că invidia roade. Și nu-l vrem pe cel de lângă noi mai răsărit decât putem noi tolera.
”Ce-ți trebuie dragă, cursuri de puericultură?! Ehehe, pe vremea mea mamele nu se duceau la niciun curs și știau cum să-și crească copiii.”
”Facultate la 35 de ani? Ai înnebunit? Vezi-ți, omule de treabă, nu te prosii! Ce, ți-e dor de învățat?!?”
”Cum adică... reorientare profesională? Nu-ți e bine unde ești? Stai puțin la serviciu, nu te freacă nimeni, banu merge... Cum adică te-ai plictisit?”
”Seminar ca să te lași de fumat?!? Lasă prostiile astea și vino la mine că te învăț eu gratis! Ce tâmpenie”
”Terapie?! Psiholog?! Să-ți bage prostii în cap? Da tu ești nebun? Stai cuminte....”
Și lista continuă la infinit. Ori de cât ori cineva își manifestă dorința de a învăța ceva nou, se trezește corul bocitoarelor agresive, care să-l oprească pe bietul omul din drum. Doamne ferește, s-o întoarce ăsta mai deștept decât noi.
Iar cei care sunt puși la zid abia găsesc un fir de glas să-și ceară scuze, să justifice imprudențele comise:
”Știi... eu n-am avut frați, nu-mi plac bebelușii... nu știu ce trebuie făcut... ”
”Da... e poate o nebunie, mă mai gândesc...poate sunt prea bătrân pentru o școală nouă... ai dreptate...”
”O să mă mai gândesc, nu știu ce mi-a venit... aș vrea să încerc totuși și altceva....”
”Da, știi, eu nu pot singur, n-am voință, am încercat...”
”Mi-e cam rău de la o vreme, sper să fiu ok... am auzit că funcționează....”
Va rog să mă scuzați, Onorata Instanță a Plebei Autosuficiente, că încerc să mă construiesc pe mine. Să mă autodepășesc. Să fiu mai bun. Nu în raport cu Onorata Instanță. Ci în raport cu mine. Pentru mine. Promit să nu întinez valorile și să nu depășesc limitele impuse de Onorata Plebe Autosuficientă, căreia-i jur credință veșnică și să nu fac paradă de noile cunoștințe, pentru a nu insufla și altora dorința de mai bine și de mai mult.
Așa să ne-ajute mințile noastre înguste.
Amin.