Inspirată de o prietenă, care zilele trecute se întreba
retoric pe Facebook dacă unii oameni mai cunosc și gustul amărui al
vieții, nu doar cel dulce însiropat afișat pe wall-urile lor, am început să mă gândesc la
tipologia celor aparent mereu fericiți din acest mediu virtual.
Primii de care te lovești, indiferent de lista de prieteni
pe care o ai, sunt perfecționiștii. 99,9% dintre postările lor conțin imagini
idilice: cafele cu spumă de lapte aranjată la mustață sau ceainice pictate
migălos, încăperi decorate impecabil, câmpuri de lavandă și apusuri perfecte,
pantofi de vitrină și dantelarie vintage, desigur, perfectă. Când
perfecționistul iese în oraș, primul lucru pe care-l face este să pozeze
mâncarea din farfurie sau cocktailul stratificat, cum altfel decât perfect. Pe
pancarta lor scrie: Mă scald în perfecțiune! Dar tare mă tem că, odată ce treci
de primul strat, descoperi o lume ceva mai întunecată, care mai mult trăiește din
visare și contemplare decât să lucreze la corectarea propriei vieți. Și visatul
frumos în exces e la fel de periculos ca orice drog: deformează realitatea și
creează dependență. Dar cine sunt eu să dau cu parul? Am și eu, har Domnului,
pisicile mele superbe cu care inund wall-urile prietenilor.
Mai departe.
A doua categorie o reprezintă înălțații spiritual. Din câte
se pare, ei nu aparțin niciunei religii - pe wall-urile lor vor trona citate
din Osho, Iisus Hristos sau... Marilyn Monroe - însă tocmai acest corn al
abundenței spirituale mă pune pe gânduri. Zen-ul perpetuu, neîntrerupt de ale
vieții micisme - o roată dezumflată, o citație de la Fisc, o prajitură arsă în
cuptor - mie îmi spune două lucruri: fie avem printre noi urmașii celor
enumerați mai sus, cu gânduri curate și interior perfect ordonat (deși, la
drept vorbind, până și Iisus a avut momentele lui de furie și de îndoială, deci
nepoții săi de pe Facebook îl bat la fundul gol), fie elevarea spirituală ține
fix vreme de-un status sau un share de poză, în restul timpului acești oameni
fiind la fel de măcinați de întrebări și condiționări ca noi toți. Doar că n-o
arată.
Dar până la urmă, e bine și cu zenul. Înălțații spiritual
sunt bineveniți când afară-i soare și tu tocmai ai primit o promovare. Când îți
iubești semenii și ești capabil să dai mai departe. Însă când viața îți trage
un șut în părțile moi ale corpului, dragostea altora pentru Univers e numai
bună de imprimat pe hârtia igienică din dotare.
A doua categorie o reprezintă înălțații spiritual. Din câte
se pare, ei nu aparțin niciunei religii - pe wall-urile lor vor trona citate
din Osho, Iisus Hristos sau... Marilyn Monroe - însă tocmai acest corn al
abundenței spirituale mă pune pe gânduri. Zen-ul perpetuu, neîntrerupt de ale
vieții micisme - o roată dezumflată, o citație de la Fisc, o prajitură arsă în
cuptor - mie îmi spune două lucruri: fie avem printre noi urmașii celor
enumerați mai sus, cu gânduri curate și interior perfect ordonat (deși, la
drept vorbind, până și Iisus a avut momentele lui de furie și de îndoială, deci
nepoții săi de pe Facebook îl bat la fundul gol), fie elevarea spirituală ține
fix vreme de-un status sau un share de poză, în restul timpului acești oameni
fiind la fel de măcinați de întrebări și condiționări ca noi toți. Doar că n-o
arată.