In ziua de
azi e desuet sa fii performant. Vedem asta peste tot. De la politicieni
agramati, pana la asistentele baltate din crucea noptii, recunoastem in tot si-n
in toate tarele unei societati din care lipseste de ceva vreme cartea.
“Tocilari”.
Ni se arunca asta din varful limbii cand eram la scoala. De ce? Pentru ca
indrazneam sa invatam. Eram interesati si de altceva decat de barfele de
cartier. Aveam preocupari in afara orelor de scoala, care culmea, nu implicau
spartul semintelor in fata scarii de bloc. Cine avea tupeul sa plaseze
etichete? Pai tocmai certatii cu cartea. Cei pentru care prapastia corigentei
era mai mereu periculos de aproape.
“E vina
profesorilor!” “Sistemul e bolnav!” Striga glasuri de copii. Asa. Si? Mataluta
ce cusur ai sa fii curios? Sa vrei sa inveti? Sa afli lucruri noi? Pe vremea
aceea nu exista Internet, dar existau biblioteci. Aaa….pai era anevoios sa
mergi la biblioteca. Mai bine bateam mingea pe maidan. Reperul de performanta de astazi il reprezinta numarul de
like-uri adunate pe o poza sau numarul de comentarii strans la un status.
Mai nou, e
gresit sa-ti pui copilul sa invete. Pare-se ca lupta pentru afirmare in clasa e
vatamatoare pe viata. Competitia – traumatizanta. Cat despre olimpiade… Ororile
comunismului si chintesenta raului se aduna in faza pe oras. Da, nici mie nu
mi-au placut TOATE obiectele. Eram buna la unele, slaba la altele. Dar numai
asa afli ce-i cu tine. Nu am devorat cu nesat “Neamul Soimarestilor” si nici
“Fratii Jderi”, dar in loc de Sadoveanu citeam Irving Yalom si Michel Tournier.
Da, nici mie nu mi-a placut cand ma intreba
mama ce nota a luat cutarica din clasa. Dar acum ma intreb daca nu cumva si
tactica asta a dat roade si-a creat adultul complet si insetat de cunoastere,
care sunt acum. Da, am avut si eu
profesori de tot rahatul pe care i-am detestat profund. Dar am ales sa-mi iau
seva dinspre profesorii pe care-i iubeam. Si da, am fumat si eu in spatele
scolii, dar de chiulit chiuleam la biblioteca. ;)
Poate nu
intamplator, stirile despre olimpicii patriei la competitiile internationale
sunt lasate la coada buletinelor de stiri. De ce sa ne intereseze performanta?
Performanta ne supara. Excelenta ne roade. Pe cine?
Niciodata
nu am auzit vorbind cu obida despre studiu pe cineva care a fost bun la scoala.
E normal. Cand urasti studiul, nu ai cum sa ai nostalgii legate de scoala mai
tarziu. Scuipi in san si fugi mancand pamantul.
Dar poate
ca eu am avut noroc. Noroc sa vin pe Pamantul asta cu niste date diferite de
ale altora. Noroc de doi parinti care sa-mi incurajeze studiul. Deh… parinti
profesori. Noroc de niste dascali care sa nu ma lase nicio clipa sa trandavesc.
Toti m-au invatat sa vreau mai mult, tot mai mult, mereu. Daca am iscat
invidii? Ohoho! M-au “iubit” multi colegi. Si in scoala, dar si mai departe, la
joburi. Dar vedeti voi… cand esti la ani lumina distanta de loaze, frustrarile
lor ajung la fundul tau. Nu mai departe.
Admir oamenii care, trecuti de mult de varsta facultatii, aleg sa o ia de la capat, studiind ceva ce-i preocupa, ii intereseaza. Acum, la varsta asta. Si nu o data am vazut ca reactiile pe care acestia le genereaza in jurul lor nu se invart in zona apreciativa, ci dimpotriva. Ceilalti isi dau ochii peste cap si-i pun la colt: "Vezi-ti de treaba, ai copii, ai de tinut o casa, ce-ti mai trebuie? La varsta ta!". Oare de unde vin reactiile astea? Simplu. Din ura. Uram ceea ce nu intelegem. Detestam visceral orice iesire din schema brevetata si exersata de noi insine. Daca cineva face lucrurile altfel... sa moara in chinuri.
"Sf. Petru se hotărăşte într-o zi să plece în inspecţie… prin iad! Zis şi făcut, se întîlneşte cu Scaraoţchi care îi oferă un tur complet. Merg ei ce merg şi ajung în “sala cazanelor” unde erau mai multe cazane cu apă clocotită, pline cu oameni care încercau să iasă afară. Din cind in cind, la cîte un cazan, un grup de draci îi loveau peste cap cu bastoanele pe cei ce încercau să iasă. - Ce se întîmplă aici? întreabă Sf. Petru. - Aici este cazanul cu nemţi şi ăştia încearcă tot timpul să iasă în faţă, aşa că îi potolim imediat. - Bun, şi acesta? întreabă Sf. Petru arătînd spre cazanul pe care scria “americani”? - Acelaşi lucru, răspunse Scaraoţchi. - Bine, dar ce se întîmplă aici? întreabă contrariat Sf. Petru arătînd spre un cazan care nu era păzit şi unde din cînd în cînd se ivea cîte un cap afară din apă, dar după aceea dispărea imediat ! - Oh, acela e cazanul cu români! Cum încearcă unul să scoată capul, cum îl trag ceilalţi la fund imediat."