Sunt clipe
in viata cand simti ca ai atins capatul de jos al existentei tale. Simti ca
esti prins intr-un labirint in care aceleasi probleme se succed una dupa alta,
aceleasi situatii se prind de tine ca intr-o hora fara inceput si fara sfarsit
si ti-e dat sa intalnesti aceeasi persoana iar si iar si iar, sub forme si sub
chipuri diferite. Ca si cum un profesor invizibil te-ar pune de n ori in fata
aceleiasi table, avand mereu acelasi exercitiu de rezolvat, cu datele schimbate
superficial doar. Culmea hilarului e ca tu nici macar nu stii ca esti in clasa.
Acolo ma
aflam si eu acum doi ani, din punct de vedere profesional. Sa tot fi fost vreo
zece ani de cand ma foiam prin labirintul asta. Joburi, sefi, domenii, companii…,
toate diferite. Pornind de la jurnalism, trecand prin PR (putin, putin de tot) si
esuand in publicitate, fiecare birou pe care-l vizitasem, fiecare om pe care-l
intalnisem, toate ma aduceau mereu in acelasi loc: un mic Iad, pe numele sau - “Neimplinire”.
Oamenii ma
credeau nebuna. Aroganta. Sau de-a dreptul proasta. “Ai tot ce-ti trebuie, stii
cati si-ar dori slujba ta?”. Sau: “Unde vrei sa pleci? Crezi ca acolo umbla
cainii cu covrigi in coada?” Sau, preferata mea: “Stii, in viata nu faci numai
ce vrei. Faci si ce trebuie.”
Corect. Sa
faci ce trebuie. Sa tinem minte formularea asta pentru mai tarziu.
Intrebarea e:
tu ce vrei sa faci? Si intrebarea 2: cum facem ca vrutul si trebuitul sa fie
totuna?
Problema e
ca eu nu stiam ce vreau. Habar n-aveam. La 19 ani credeam ca vreau sa fiu
Andreea Esca. Nu mi-a iesit. Doi ani mai tarziu voiam sa fiu Naumovici. Din nou
ghinion. Apoi, mi-ar fi placut sa fiu Adriana Saftoiu. Mi-a dat cu virgula. Iar
in faza terminala, singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa urc pe-o scena
de festival de publicitate si sa multumesc parintilor si lui Dumnezeu pentru
animalul de aur din mana. Nici asta nu s-a intamplat.
Parea ca
toate visurile mele se terminau cu un zgomotos tras de apa. Indiferent de job,
zilele aveau mai mult minus in ele decat plus. Indiferent de job, sefii erau
toti la fel. Si indiferent de job, nefericirea mea crestea. Descoperisem chiar
un pattern in ultimele 3 joburi – de cum ma angajam, incepeau lucrurile sa se
destrame in locul respectiv si era o chestiune de doua, trei luni pana cand omul
care ma angajase era dat afara sau pleca din varii motive. S-a intamplat
cu exactitate in fiecare dintre joburi. Eram clar o piaza rea.
Pana intr-o
zi. Cand totul s-a schimbat. Cand mi-am gasit, daca nu “Chemarea” , macar o
parte din ea. Toata viata, din clasa a noua si pana … acum doi ani, am crezut
ca menirea mea are un titlu pompos. Ma pregatisem pentru o cariera in
comunicare. Nu conta ce fel de comunicare: jurnalism, publicitate, PR,
comunicare sa fie! Suna bine.
Si iacata
ca sunt pentru prima data in viata terapeut. Cand am pornit clinica Allen Carr
nu stiam ca asta vreau. Dar, pentru prima data in viata, simteam ca de data
asta, va fi altfel. Pentru ca…Simteam!
Exista o intreaga teorie zilele astea
despre facutul lucrurilor din inima. Desi putin cam zaharisita pentru gustul
meu, teoria asta are totusi mare dreptate cand vine vorba de viata
profesionala.
Concret:
tie-ti place ce faci la munca?
Si,
intrebare 2: ce ti-ai dori, de fapt, sa faci?
Nu
contenesc sa ma minunez de raspunsurile oamenilor din jurul meu. In 90% din
cazuri, raspunsul la prima intrebare e impachetat in multe explicatii
rationale, ce tin de venituri, de responsabilitati, de acele lucruri pe care
TREBUIE sa le faci. In vreme ce raspunsul la cea de-a doua intrebare este,
mereu, scurt. Nu are nevoie de explicatii suplimentare. Nu are nevoie de “trebuie”,
pentru ca-l are pe VREAU in el. Or, primul pas in schimbare este sa vrei.
Si din acel
moment, incepe magia.
Oamenii
care si-au schimbat vietile in acest fel mi-au confirmat ceea ce simtisem si eu
pana atunci: odata ce intri pe directia care, cu adevarat, TREBUIE, care ti-e
de fapt scrisa, odata ce tu te aliniezi cu menirea ta personala, nu avea teama.
Pentru ca niste forte mai mari decat tine te vor ajuta. Coincidente (sau nu) ti
se vor intampla. Iti vor iesi oameni in cale care te vor sprijini. Se vor gasi
solutii. Se vor deschide usi. Observati diateza pasiva? Nu intamplator o
folosesc. Pentru ca atunci cand faci ceea ce-ti doresti, e suficient sa faci un
singur pas in directia potrivita, ca sa simti cum toate puterile universului se
unesc pentru a te ajuta. Lucrurile se leaga.